Adieri albastre

Bioptical Art - Liviu Iliescu

Acest titlu19), aparent poetic, decurge din experimentarea unor combinatii de culori pentru fenomenul fuziunii colorate, combinatii care provoacã o pulsatie coloricã asa ca si cum ar adia vântul peste o iarbã finã cu structurã de catifea. * În articol, analizez în principal posibilitãtile definirii unui GRADIENT vizual, tinând seama de modul de descrestere a constientizãrii imaginilor de la centrul claritãtii maxime (pata galbenã), cãtre periferia oarbã a ochilor si de aplicatiile în artele vizuale prin interpunerea unui HIATUS vizual dozat ca întindere si culoare între centrul si marginea compozitiei. Mentionez unele aspecte reiesite din experimentele pe care le-am fãcut, experimente pe care le-am numit bioptice, cum sunt: atmosfera educationalã ad-hoc, dinamica profunzimii spatiului, perceptie globalã cu pulsatiile atentiei între centrul si marginea câmpului vizual. * Acestea conduc la stãri de contemplaþie în legãturã si cu constientizarea spatiului si timpului ca mãrimi psihice provocate de stimuli statici si plani din tabloul bioptic. * În continuare, sub titlul Câte ceva despre luminã, este redatã o scrisoare adresatã redactorului de la revista "Arta", Theodor Redlow, care mi-a cerut sã descriu ce îmi sugereazã gama cromaticã din flacãra unei lumânãri, scrisoare în care expun conflictul (interactiunea) între psihic si fizic cu sentimente atavice.

GRADIENT: "Variatie progresiv descrescãtoare, începând de la un punct maxim, a concentraþiei unei substante sau a unei proprietãti fiziologice într-o celulã sau într-un organism." (Petit Larousse);

"Înãltare sau coborâre gradualã, […] rata schimbãrii oricãrei cantitãti în raport cu distanta." (Chambers Twentieth Century Dictionary).

BLACK HOLE (GAURÃ NEAGRÃ = GN: Loc în univers de unde nu ne parvine nimic, nici o licãrire de luminã. Numai calculele si ipotezele nesentimentale considerã cã acest loc ar fi ascunzisul unei materii cu proprietãti infernale: gravitatie maximã care soarbe totul, corpuri ceresti sau raze de luminã în trecere prin regatul întunericului absolut…

 

Ochiul care se apropie cu viteza gândului de gaura neagrã (GN) si care tinteste în centrul întunericului vede cu periferia sa retinianã astrii centrifugând, din ce în ce mai neclar, cãtre marginile oarbe ale vizibilului, iar GN îi apare din ce în ce mai mare. În cumpãna gândului intervine GN cu adieri albastre dinspre SUFLETUL OCHIULUI, unde se aflã (poate) prezenta coplesitoare a divinitãtii nevãzute, dar mãrturisite, OCHIUL-DIN-SPATELE-OCHIULUI, privind înãuntru, atintind acest întuneric, simte puternicia nedesprinderii, iar spre periferie, plãsmuiri de zodii: mituri strãlucitoare care centrifug din ce în ce mai neclar cãtre margini.

Cele de mai sus pot constitui un titlu dezvoltat ca temã pentru un tablou (sau mai multe), precum si pentru forme în spatiu declansând un proces de abstractizare. Nu trebuie înteles cã în acest fel arta ar fi subordonatã descrierii, ci cã textul scris poate amorsa transferarea inspiratiei în limbajul artei, creându-i–prin atmosfera educationalã ad-hoc-premisele elaborãrii unor CONCENTRATE EMOTIONALE cu efecte sensibilizante de mare potentialitate.

Dacã întindem bratele lateral, în cruce hristicã, si dacã privim înainte cu doi ochi, încã vedem cãtre marginile oarbe, prezenta neclarã, simultanã a degetelor, iar atentia oscileazã între obiectul atintit înainte si extremitãtile neclare ale mâinilor. Dacã, în aceeasi pozitie cu bratele crucificânde, atintim întunericul unei usi deschise, atentia va fi îndreptatã mai mult cãtre marginile neclare; iar dacã am chema gândul unui zbor, atentia cãtre înãuntru ar oscila între extremitãtile aripilor si ceea ce-în acel întuneric cu adieri albastre-ar putea fi NEFIINTA LIMITELOR NOASTRE.

Aceastã proprietate de a asimila si percepe descrescãtor, de la un centru al claritãtii maxime spre periferia oarbã, se poate numi gradient –respectiv legat de aceasta, gradient în artele vizuale. Potrivit celor constatate în urma experimentelor de ARTÃ BIOPTICÃ, EFECTELE PRODUCTIVE ale modalitãtilor din artele vizuale ar putea fi evaluate pe mãsura EFICACITÃTII (lor) TRANSDUCTIVE - de reducere a entropiei plastice prin crearea de stimuli asociati pentru unele trepte primare ale perceptiei. Astfel de modalitãti-de fapt PERMANENTE ÎN ARTÃ - conduc în compozitie la prezente discrete; ele se cer cunoscute si folosite eficient. Se pot instala însã–întâmplãtor-si efecte surprinzãtoare, cum ar fi, de exemplu, contrastul simultan, perspectiva cromaticã, perspectiva valoricã s.a.

Prin permanente s-ar întelege, deci, acele modalitãti care actioneazã indirect si care sunt folosite de la caz la caz, fãrã sã provoace obosealã sau sentimentul uzãrii. As aminti, dintre rezultatele experimentelor mele bioptice, dinamica profunzimii spatiului, prin care se realizeazã o crestere a valorii gradientului, respectiv posibilitatea de transformare a spatiului plastic într-o mãsurã mai mare în centru, fatã de marginea compozitiei.

La privirea pentru perceptia globalã (cu ambii ochi) cu atentia concentratã înainte, dar si cu constientizarea formelor de la periferia oarbã, se produc influente psihice în scãdere spre margini, pânã la limita de inhibare. De la caz la caz, se poate interveni în ce priveste influentarea centrului de cãtre margini, prin interpunerea unui HIATUS, la care se asociazã si dozarea culorilor echilibrate de dominanta fondului20). (R11)

Dacã explorarea vizualã presupune o privire de MÃTURARE (baleiere) cu întârzieri în locurile de maximã atractivitate, perceptia globalã suspendã explorarea, pentru a cuprinde ansamblul. Este un mod de a compune si apoi de a privi, care conduce la dispersarea atentiei, distribuind-o si cãtre margini, ceea ce are un rol important în provocarea STÃRII DE CONTEMPLATIE, prin reunirea prezentelor din compozitie cu evocãrile de adiacentã ale subiectului receptor. Se mãresc astfel si posibilitãtile de investigãri în domeniul preaxiomatic, cu posibile contiguitãti în stiintã: mãrimile fundamentale SPATIU SI TIMP ("Stiinta pleacã din fata ochilor înspre lume", considerea W. Heisenberg), criteriile de IDENTIC si DIVERS ale logicii productive21)

Experimentul bioptic permite antrenamentul în introspectie asupra spatiului si timpului, considerate într-o metricã obiectivã, realizându-se replici psihice: PSIHOFORMA. Identicul si diversul se obtine explorând tabloul-sau forma în spatiu-mai întâi cu ochii liberi, apoi prin dispozitivul bioptic, si, în fine, din nou cu ochii liberi, realizându-se astfel ceea ce am numit CICLUL PSIHIC.

GRAFIC SINTETIC CU PRIVIRE LA PERCEPTIILE STIMULATE PRIN ARTA BIOPTICÃ22)

(Fig. 25)

l-coordonata intensitãtii senzatiei vizuale.

T-coordonata timpului de adaptare psihicã (este mãsurabilã si diferã de la subiect la subiect).

t-durata ciclului psihic: se priveste cu ochii liberi, apoi prin dispozitivul bioptic, apoi iar cu ochii liberi; finalul ciclului (în momentul îndepãrtãrii dispozitivului) este exprimat prin vectorul M.

i-senzatii remanente sau impresii reziduale-ciclul psihic nu este complet reversibil; la îndepãrtarea dispozitivului bioptic se priveste cu "alti ochi".

e-evolutia hiperspatiului plastic: apar efecte stereoscopice; compozitia este astfel conceputã încât se rup legãturile conventionale din reprezentãrile naturaliste (de exemplu, roata carului se poate transforma, prin privirea biopticã, astfel: obada, spitele-între ele- si butucul ocupã pozitii în hiperprofunzime, ansamblul transferându-se într-un alt spatiu, cu alte legãturi-oarecum nelogice fatã de reprezentarea fireascã); este prezent si fenomenul de antantã a retinelor.

h-evolutia antispatiului plastic: elementele care la privirea normalã prezentau o perspectivã naturalistã (rosu apropiat, albastru îndepãrtat, linii de fugã spre orizont) se percep, la privirea biopticã – printr-o adaptare mai lentã – inversate; desi antispatiul apare ca un fenomen de pseudoscopie, prin inspiratia artisticã se pot obtine deturnãri perceptuale si contrarietãti psihice.

f- evolutia psihospatiului plastic: prin dispozitivul bioptic, fiecãrui ochi i se adreseazã forme si culori diferite-de exemplu, unui ochi i se transmite un pãtrat, iar celuilalt un triunghi; sau unuia albastrul, iar celuilalt rosul; se percepe oscilant, când pãtratul, când triunghiul, când albastrul, când rosul; în cazul unor repere cu efect de antantã retinianã, culorile se amestecã psihofizic si apare ca rezultantã violetul, cu pulsatii de virare înspre rosu sau înspre albastru (graficul prezintã variatia intensitãtii senzatiei vizuale pentru o componentã -un singur ochi).

e si h-transformãri în perceptie ale spatiului, într-un timp psihic de acomodare, care se dilatã pe durata unui ciclu, în functie de subiectul receptor; acest timp, mãsurabil din exterior, este transpus pe o scarã definitã fizic ca obiectivã.

Scrisoare cãtre Theodor Redlow23)

sau

CÂTE CEVA DESPRE LUMINÃ

Bioptical Art - Liviu Iliescu

Plecând de la observatiile dumneavoastrã asupra zonelor cromatice în flacãra unei lumânãri-pe care le-am discutat contând pe unele cunostinte tehnice legate de formatia mea inginereascã-si invitându-mã la considerente de intersectie, încerc (într-o formã cumva "alchimistã") sã expun unele pãreri care ar putea sã constituie si deschideri pentru alte câteva subiecte. Si în aceastã temã-ca si în altele din domeniul artelor vizuale, dar în vecinãtatea stiintelor-explorãrile au farmecul unor miraje rezultate din definitii estompate, aluzive, care tin mai mult de firescul sufletului si mai putin de obligativitatea exactitãtilor ce se etaleazã, de obicei, pentru explicãri în lumea fizicã.

As dori sã retrãiesc într-o oarecare mãsurã senzatiile alchimistilor "posedati" care, în fierturi cu ingrediente din lumea lor fizicã, amestecã rugãciuni (pãgâne), învãtate sau revelate în sufletul lor, venind de departe; din misterul cãrbunilor pâlpâinzi, cu reflexe vinete, din efluviile miscãtoare de pe peretii pesterilor, în noptile cu ploi si tunete îndepãrtate, din atipiri si treziri în fricã…

Aflându-mã la intersectia dintre a simti si a sti, vorbele mi se adunã când în evlavii, când în însiruiri descriptive de fenomene aparent simple. Poate cã pentru a stimula emotiile creatoare este necesar sã lãsãm sã rãzbatã în noi impulsurile atavice ale întrebãrilor fãrã rãspunsuri, declansatoare de fiori ai misterului care, uneori, pentru alungarea disperãrilor, au nãscut si "chipuri cioplite".

Domnule Theodor Redlow, cred cã atunci când ati contemplat flacãra unei lumânãri, izolându-vã de banal prin impulsul unei "transe", într-un moment de întoarcere la primitiv-pãstrându-vã însã luciditatea sensibilitãtii –, ati avut perceptia unei picãturi de duh materializat în aceastã flacãrã plãpândã în care se înãltau violetul, albastrul, galbenul conturat de portocaliu.

Ritmurile utilitare ale vietii "de consum"-cu rãgazuri de meditatii prefabricate, flancate uneori de sufocante explicatii axiomatice, aparent complete, despre toate ce se întâmplã-insatisfac tot mai mult nevoia de mister; chiar atunci când apare senzationalul-ca de pildã ceva neidentificat numit OZN-se cautã, cum e si firesc, explicatii "de minte întreagã". Astfel, si picãtura de luminã a lumânãrii a fost gãsitã ca fiind un proces de ardere incompletã (sunt cele care ne apar cu luminantã maximã), cu un nucleu mai rece-proces de ardere pentru care vesnicul si sfidãtorul spirit prometeic a consolidat furtul, prin- zându-l în lanturile puternice ale formelor fizico-chimice.

Asa cum-pentru arderile din procesul vietii-se aspirã (inspirã) oxigen, omului i s-a revelat, încã "dinaintea demultului"… i s-a revelat, ca o paralelã proorocitã, legãtura dintre aceastã flacãrã si sufletele celor care au fost, dintre soarta celor care au rãmas si a acelora care vor fi sã vinã.

Desi lumina lumânãrii are aceeasi esentã materialã ca si lumina soarelui (radiatii electromagnetice), totusi spectrul lor diferã, iar diferentelor le-a corespuns, cum era firesc, diferenta perceptualã cu instalãri în structuri psihice mai amplu diferentiate decât corespondentele lor fizice. În relatia luminã-om, Soarele, cu temperaturi înalte (cãtre 6.000oC la suprafata sa), radiazã un spectru larg din care rezultã pentru ochi lumina albã cu maximul energetic înspre violet, în timp ce lumina lumânãrii are temperaturi mai joase (în jurul a 2.000oC) de la care se percepe, în principal, tonalitatea galben spre portocaliu si care are maximul energetic în domeniul radiatiilor rosii. Acestor diferente spectrale le corespund, dupã cum se stie, o mare varietate de stãri psihice.

Nu prea departe de adevãr, alchimistii presupuneau cã în corpurile care ard se aflã o substantã pe care au numit-o "flogistic", încercând sã explice misterul arderii dar, în acelasi timp, amplificându-l. Dupã cum stim, arderea nu este altceva decât o reactie de combinatie cu "banalul" oxigen. Pentru antrenarea imaginatiei, mentionez însã faptul cã în tehnica proceselor de ardere se considerã deflagratie o ardere cumva linistitã care, de exemplu, se propagã într-un gaz combustibil cu vitezã de câtiva metri pe secundã; si, mai excitant, se numeste detonatie o ardere explozivã cu vitezã de propagare de ordinul miilor de metri pe secundã. Dar câte combinatii de forme pot sã aparã în întunericul din spatiul ce cuprinde sâmburele de luminã ecranat de palma mâinii, fãcând marginile degetelor sã devinã translucide-luminã ce se reflectã pe chipul celor douã femei aplecate asupra misterului pruncului, venit în miez de noapte, cãtre vesnicia Misterului  din tabloul pictorului Georges de la Tour, Nouveau-né, 1649.


19 Liviu Iliescu, Adieri albastre, în "Arta", nr. 9-10/1990.
20 L. Iliescu: Schite pentru un tablou cu elemente bioptice pentru provocarea "perceptiei vizuale totale". Se obtin perceptii oscilante între centrul vederii clare si limitele neclare (când se priveste înainte). Pentru obtinerea unui câmp mare (peste 120o), tabloul trebuie să aibă pe orizontală o lungime de peste 6 metri-schită reprodusă în revista "Arta", nr. 9-10/1990.
21 V. Stancovici, L. Stanciu, The Structure of Space and Time in Franco Spisani's Productive Logic, în "International Logic Review", 1975.
22 Am depus o sinteză a lucrărilor mele la Academia Română, considerând că forurile ei păstrează traditia de a i se comunica concluziile unor cercetări care ar putea să prezinte elemente de originalitate în stiinte si cultură. În cadrul A.R. au dat referate pozitive Răzvan Theodorescu si Dan Grigorescu, membrii corespondenti. În referatul său D. Grigorescu a amintit de articolele mele publicate în revista "Arta" a Uniunii Artistilor Plastici, când în calitatea sa de redactor-sef le-a promovat, mentionând în continuare că studiile mele "se plasează în continuarea cercetărilor întreprinse cu decenii în urmă, la Bauhaus, de Klee".
23 Theodor Redlow. Membru al Uniunii Artistilor Plastici din România si fost redactor la revista "Arta". Critic de artă, căutător de criterii în artele plastice si în general în cultură, spirit spontan si pătrunzător, a desfăsurat activitatea sa între evaluări artistice si promovarea de noi directii în arta plastică. Am beneficiat de suflul său antrenant, el fiind într-un fel si interpretul articolelor mele din revista "Arta". Câte ceva despre lumină este răspunsul meu la întrebarea sa: Ce simt când privesc flacăra unei lumânări? ("Arta" nr. 9-10/1990). Tot în acest număr Theodor Redlow a promovat ideile mele despre ceea ce am numit Psihodrom. În afară de publicatiile sale din revista "Arta" mi-au fost mai apropiate ideile din capitolul său "Descifrare si interpretare în parcursul privirii" din cartea Semiotica matematică a artelor vizuale apărută sub coordonarea lui Solomon Marcus, Bucuresti, Editura Enciclopedică, 1982. Amintirea sa îmi revine cu afectiune si pretuire.